1865 — 1906
Foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni
42 de ani de apariție săptămânală, o capitală — Pesta — și capitala românilor din Crișana — Oradea — și o întreagă galerie de scriitori români lansați aici. Mai jos, cele cinci frontispicii care arată cum s-a transformat vizual revista lui Iosif Vulcan, de la salonul burghez al anilor 1860 la ilustrația Belle Époque a anului 1898.
Nașterea revistei
Pesta · 13 aprilie 1865
Cu trei săptămâni înainte de apariția primului număr al „Familiei”, Iosif Vulcan îi scrie lui George Barițiu, cel mai respectat publicist român al Ardealului, solicitându-i un articol pentru numărul inaugural.
Mult stimate domnule!
Ieri am primit concesiunea d-a putea începe publicarea ziuariului „Familia”, despre care ți-am scris în epistola mea din urmă; deci te rog cu tot respectul ca să binevoiești a mă onora cât mai curând cu articolul cerut!
Repetându-mi rugarea, rămân
Al M. St. D-tale stimătoriu,
— Iosif Vulcan
Miza politică · 1907
Iorga lămurește, la moartea lui Vulcan, miza politică reală a unei reviste care altfel ar putea părea pur literară:
„O publicație românească e ca un steag rămas pe o cetate năpădită de dușmani, steag care prin singura fluturarea lui deșteaptă simțul de onoare și cheamă apărători.”
Nicolae Iorga · „Oameni cari au fost”, sept. 1907
Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, ediție îngrijită, prefață și note de Ion Roman, București, Editura pentru Literatură, 1967, p. 187–188.
Fondată
1865
Pesta · Budapesta
Mutată la
1880
Oradea
Durata
42
de ani de apariție
Periodicitate
Săptămânal
cu mici întreruperi
Debut · 1866
Familia, anul II, nr. 6 / 25 februarie (9 martie) 1866
La 16 ani, un tânăr necunoscut sosit de la Cernăuți îi trimite lui Iosif Vulcan câteva poezii. Vulcan le publică în Familia — și schimbă numele autorului din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu. Așa a intrat în literatura română cel care avea să devină poetul național.
Și mai apoi
George Coșbuc
debutează tot aici, în 1880, sub pseudonimul Boșcu.
Familia · prima scenă a multor scriitori
Topografie
6 sedii · 15 ani · cartierul Belváros, Pesta
Frontispiciile revistei, coroborate cu planurile cadastrale ale Pestei, arată un Iosif Vulcan surprinzător de dinamic: un „nomad editorial” care a navigat prin inima cartierului Belváros, schimbând șase sedii în cincisprezece ani, fără să iasă vreodată din perimetrul de 500 de metri ai Orașului Vechi.
Punctul de geneză a fost pe Strada Lipót (azi Váci) nr. 18, exact vizavi de fațada barocă a Bisericii Sfântul Mihail — locul în care, în 1866, Vulcan a primit manuscrisele tânărului Eminovici și l-a rebotezat Mihai Eminescu. Au urmat Strada Morarilor (Molnár) nr. 10 în 1867, Strada Leopold nr. 33 în 1869, colțul străzii Iernii (Tél) nr. 1 în 1873 și Strada Havaș nr. 1 în 1877 — locații de colț, preferate pentru iluminarea naturală a tiparului.
Ultimul capitol budapestan se scrie pe Strada Arborelui Verde (Zöldfa, azi Veres Pálné) nr. 12. De aici, în 1880, Iosif Vulcan anunță cititorii că revista se mută definitiv la Oradea, „în mijlocul poporului său”.
Budapesta · 1056 · Nyáry Pál utca 4
Pe locul casei pestane în care a funcționat redacția revistei „Familia”, municipalitatea Budapestei a fixat în 1992 o placă de marmură cu inscripție în maghiară și română:
„Pe acest loc se afla clădirea în care revista „Familia”, redactată de Iosif Vulcan, a publicat la 9 martie 1866 prima poezie a celui mai mare poet român, Mihai Eminescu.”
Revista — fondată la Pesta în 1865 — a fost, după dispariția „Foii pentru minte, inimă și literatură” a lui George Barițiu, cea mai însemnată publicație românească din Ungaria a secolului XIX.
Oradea · str. Mihai Pavel nr. 21
După cincisprezece ani de „nomadism editorial” prin Pesta, revista se mută definitiv la Oradea, în casa de pe actuala stradă Mihai Pavel nr. 21, unde redacția funcționează între 1880 și 1888.
Ultim număr Pesta
nr. 31
duminică, 20 apr. / 2 mai 1880
Prim număr Oradea
nr. 32
27 aprilie / 9 mai 1880
Galerie cronologică
Fiecare frontispiciu este o declarație vizuală: cum s-a văzut „Familia” pe sine însăși, de la salonul burghez al anilor 1860 la ilustrația fin-de-siècle a anului 1898.
1867
Anul III · Nr. 23 · Pesta
În primii ani, frontispiciul reprezintă o scenă de interior burghez: o familie reunită în jurul unei mese rotunde, citind, cântând, cosând. Cultura tipărită — cartea, ziarul, partitura — devine simbolul coeziunii. Revista se prezintă ca un ghid al vieții cultivate, un instrument de rafinare intelectuală și etică.
1872
Anul VIII · Nr. 41 · Pesta · str. Arborelui Verde 40
Aceeași gravură este reluată — semn că revista, după șapte ani, își consolidează identitatea vizuală. Prețul în galbeni austrieci sau români indică un public format, distribuit și dincoace și dincolo de Carpați.
1880
Anul XVI · Nr. 42 · Oradea-Mare (Nagyvárad, azi str. Mihai Pavel nr. 21)
Frontispiciul se schimbă radical: o nouă gravură, o nouă scenă — un salon de seară, cu lampă cu petrol, oameni adunați în jurul unei mese. Apariția se schimbă la „joi și duminecă”. Este momentul în care „Familia” trece din capitala imperială în capitala culturală a românilor crișeni.
1894
Anul XXX · Nr. 43 · Oradea-Mare (N.-Várad) · Strada principală 375
La treizeci de ani de apariție, frontispiciul devine o declarație de stabilitate: literele „Familia” se desfășoară într-un basorelief ornamental, iar scena de grădină — familie reunită la masă, cu munții în fundal — amintește de originile idilice ale publicației, dar cu o factură mult mai rafinată. Adresa redacției și prețul în florini și lei indică o rețea consolidată de distribuție.
1898
Anul XXXIV · Nr. 14 · Oradea-Mare · apare duminica
La cumpăna secolelor, frontispiciul devine o ilustrație jucăușă, populată de îngeri, copii și o priveliște de oraș — o tipărire mult mai aerată, marcată de gustul Belle Époque. Abonamentul: 8 fl. pe an, 20 lei pentru România.
Lectura imaginilor
Frontispiciile „Familiei” nu sunt simple ornamente grafice. Sunt declarații de principiu vizuale. În absența simbolurilor politice, militare sau religioase explicite, ele afirmă o idee esențială: istoria se poate construi prin educație, nu prin violență.
Casa devine o „instituție invizibilă”, un laborator în care se formează viitorul colectiv. „Familia” nu este doar familia biologică, ci o familie spirituală — comunitatea cititorilor, a celor care împărtășesc limba și cultura. O concepție profund burghez-liberală, caracteristică Europei Centrale, adaptată unei situații specifice: aceea a unei comunități fără stat.
Pentru Iosif Vulcan și generația sa, politica directă era limitată. În schimb, cultura oferea un teren sigur și durabil de afirmare națională. Alegerea termenului „Familia” pentru titlul revistei nu este întâmplătoare: familia era o realitate acceptată de cenzură, dar extrem de eficientă ca mecanism de transmitere a limbii, valorilor și memoriei colective.
Autori publicați
„Familia” a publicat zeci de scriitori români — de la Eminescu și Alecsandri la Iorga și Coșbuc, de la Alexandru Macedonski la Veronica Micle și Sofia Nădejde.
Cei care au semnat în „Familia”Citește revista
Colecția istorică a fost digitizată și este disponibilă online; seria contemporană continuă să apară la Oradea.
Arhivă digitală · 1865–1944
Anuarele revistei „Familia”, de la numărul inaugural din 1865 până la ediția din 1944, scanate și puse la dispoziția cititorilor și cercetătorilor.
Colecție digitizată de BCU „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
Deschide arhiva ↗
Seria contemporană
Revista de cultură reapărută la Oradea, continuatoarea directă a publicației fondate de Iosif Vulcan.
revistafamilia.ro
Vizitează site-ul ↗
